Adicţia: în drog sau în subiect?


Alcoolul este un drog dur, de acelaşi calibru cu heroina, care pentru majoritatea consumatorilor se află la originea unei veritabile dependenţe, cu toată dimensiunea sa fiziologică, şi tulbură de asemenea complet viaţa afectivă şi socială a subiecţilor, devenind centru existenţei lor.
Dar, depaşind consumul de heroină, în societatea noastră numeroşi indivizi ajung să bea regulat alcool fără „să facă o boală din asta”. Campaniile d eprevenire fac front comun adesea, chiar din ce în ce mai mult în lupta contra abuzului sau consumului nociv, în aceeaşi măsură sau chiar mai mult decât împotriva dependenţei. Este evident că un alcoolism excesiv implică pericole importante: accidente de maşini, acte de violenţă etc.
Pentru ca problemele de boala adictivă să se dezvolte sunt necesare numeroase condiţii care permit faimoasa „întâlnire” dintre produs, personalitate, momentul socio-cultural. Factorii psihologici joaca un rol esenţial în constituirea adicţiei, chiar până în punctul de a putea afirma că obiectul (drog, alcool…) este întru totul secundar.
Două serii de fapte merg de altfel in acest sens: pe de o parte, trecerea de la o adicţie la alta pentru multe persoanecare schimbă astfel drogul fără a înceta să fie dependente. Pe de altă parte, faptul că există nu numai adictii fără droguri, ca jocul patologic, dar şi adicţii faţă de substanţe de care suntem în mod natural dependenţi, precum hrana.
După dragoste şi sex, alcool, droguri şi joc, hrană: toate sursele de plăcere cotidiană ale vieţii noastre nu riscă ele să ne pună în pericol? Ciocolată, televiziune, gaming, internet… totul ar putea deci să devină un drog?
Renunţarea unei forme de adicţie atrage după sine aproape instant nevoia de suplinire a acesteia cu o alta. Dar toate dependenţele enumerate mai sus nu au aceleaşi consecinţe asupra vieţii noastre.

Mai simplu şi mai pe înţelesul comun, nu sunt unele excese foarte plăcute? Atunci, obiceiuri urâte sau dependenţe reale…unde se situează graniţa dintre normal şi patologic? Putem să trasăm o linie între ceea ce depinde de moralitate şi ceea ce depinde de boală?
Ca orice altă acţiune pe care o întreprindem, această depaşire a liniei fine dintre consum ocazional şi dependenţă este în primul rând o chestiune de alegere. Suntem stăpânii propriilor fapte şi decizii şi ţine doar de noi să ne limităm.

Alphalated Posts:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *